Întâlnirea cu copilul meu interior

inner-childMi-am propus să scriu un articol despre relații. Și așa mi-a venit inspirația să scriu despre o relație pe care am văzut că foarte mulți oameni o ignoră: cea cu copilul interior.

Cine este copilul interior?

Copilul interior este un aspect al Sinelui, fiind conectat la corpul emoțional prin intermediul sentimentelor noastre. Noi toți suntem copii și uneori ne purtăm ca atare pentru că ne-am reîncarnat pentru a învăța și integra lecții atât în plan fizic, cât și în plan emoțional, mental și spiritual. Integrarea acestora duce la creșterea și elevarea nivelului de conștiință a copilului nostru interior.

Prima întâlnire cu copilul interior

Îmi amintesc această prima conexiune conștientă pe care am avut-o cu acesta. Emoții de tristețe și apăsare m-au cuprins în acel moment. Am simțit atunci că există anumite aspecte nerezovate, emoții negative și stări de rușine, vinovăție și furie legate de mine și de oamenii din jurul meu. L-am luat în brațe și acesta a început să plângă. Încărcătura emoțională poate fi cu greu redată în cuvinte.

Creșterea și maturizarea copilului interior

În general, copilul interior se oprește din maturizare atunci când se simte rănit și nefericit. Acest lucru este sinonim cu dezvoltarea unor răni și traume emoționale. Acesta este și unul dintre motivele pentru care oamenii nu discută foarte mult despre copliărie și nu intră în detalii despre acest subiect. Acolo se află emoții și experiențe „îngropate” adânc.

Am observat atât în cazul meu, cât și în cazul altor persoane, că lipsa de iubire manifestată față de copilul interior duce la scăderea stimei de sine și la cultivarea unor relaţii toxice cu cei din jur.

Vindecarea rănilor și traumelor emoționale ne ajută copiii interiori în procesul lor de creștere și maturizare.

Una dintre cele mai simple metode de lucru cu această energie a copilului interior este să afirmăm sentimentele noastre față de acesta sau să îi scriem cât de mult îl iubim, îl apreciem și cât de mult ne bucurăm de această relație minunată pe care o avem cu acesta. În acest moment, putem observa dacă apar emoții negative care să împiedice acest proces. Pur și simplu, inspirăm adânc şi apoi expirăm de câteva ori și le lăsăm să se dizolve. Ne vom simți din ce în ce mai conectați cu copilul interior.

Cum influențează copilul interior relațiile din viața noastră?

Să ne gândim la cazul unui cuplu căsătorit. În urma unei dispute aprinse ajung să vorbească cu o a treia persoană pentru medierea acestei situații neplăcute. Aceasta aude argumentele și spune pe un ton relaxat: Chiar așa ați dat în mintea copiilor? Atunci când oamenii se ceartă, de multe ori escaladarea conflictului duce la stări emoționale amplificate și de multe ori argumentele pe care aceștia le dau sunt din ce în ce mai puerile, ajungând de multe ori până la această energia a copilului care se simte rănit.

Umbrele copilul interior sunt reprezentate chiar de aspectele pe care le ținem ascunse și nu vrem să le știe nimeni despre noi. Concentrarea asupra unei umbre, nu face altceva decât să ne conecteze mai puternic la ea și să ne identificăm cu aceasta.

Acceptarea unei umbre duce la dizolvarea ei.

Atașamentele emoționalele, lipsa iubirii şi a stimei de sine duc la relații defectoase cu cei din jur. Un exemplu de acest gen este reprezentat de relațiile de co-dependență. Acestea sunt cele în care lipsa iubirii de sine este substituită de o relație toxică care are rolul de a umple golul. Acest tip de relații este ușor de identificat. În general, unul dintre parteneri este dependent emoțional de celălalt și are nevoie constantă de aprobare, atenție, apreciere, iubire şi susținere de la acesta. De multe ori, în spatele acestor relații de cuplu se află un complex oedipian nevindecat.

Acest gen de relații reflectă stadiul iubirii și al respectului de sine. De asemenea, ne ajută în procesul de reconectare cu copilul interior și în procesul de creștere a nivelului de conștiință.

Reconectare plăcută tuturor!

🙂

Reclame

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s